ZetFM Romania

Current track

Title

Artist


Camila Cabello – Shameless

Written by on septembrie 6, 2019

Camila Cabello ne aduce la început de toamnă o iubire înflăcărată. Noul ei single, lansat cu videoclip, se numește „Shameless” și anunță cel de-al doilea album de studio – „Romance”.

Clipul piesei „Shameless„, în care o putem admira pe Camila dezlănțuită și executând mișcări de dans impresionante, este regizat de Henry Scholfield. Video-ul esta lansat împreună cu o altă piesă nouă – „Liar”, ambele melodii fiind incluse pe cel de-al doilea album de studio al artistei.

„Aceste melodii sunt practic povestea vieții mele din ultimii doi ani și poveștile pe care le-am acumulat în acest timp – știam de mult timp că vreau ca albumul meu să se numească „Romance”, deoarece aceste povești sunt despre a fi îndrăgostit”, a detaliat Camila Cabello.

Pe 12 octombrie, Cabello va susține primul ei recital în cadrul Saturday Night Live. Cu acest prilej, publicul va putea asculta în premieră piesa „Shameless” interpretată live.

Camila Cabello a ajuns în atenția publicului odată cu participarea la X Factor din 2012. Artista a ajuns până în finala competiției alături de viitoarele colege din Fifth Harmony, alături de care a lansat EP-ul „Better together” și albumele de studio „Reflection” (2015) și „7/27” (2016). Piesa „Worth it” a fost un success international, iar „Work from home”, a cucerit numeroase topuri.

 

După ce a părăsit trupa Fifth Harmony la sfârșitul anului 2016, artista a colaborat cu Shawn Mendes la piesa „I know what you did last summer” și cu rapper-ul american Machine Gun Kelly – „Bad Things”. În 2017 apare piesa „Havana„, care depășește pragul de un miliard de stream-uri pe Spotify, propulsând cariera tinerei artiste cu rădăcini cubaneze.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *